
Ministrul Daea este un profesionist de care România, PSD și coaliția guvernamentală au nevoie, în contextul posibilei crize alimentare, cauzată de război, pandemie și marile probleme economice care decurg din acestea.
Sunt multe teme aflate pe agenda ministerului care trebuie gestionate urgent.
Una dintre ele a constituit o preocupare majoră și pentru mine – sistemul românesc de irigații, care trebuie finanțat cu prioritate, dar a fost ignorat de USR și nu a fost introdus în PNRR. Această uriașă greșeală trebuie corectată și banii europeni trebuie redirecționați în sistemele de irigații.
Suntem într-o situație delicată, seceta afectează culturile și fără un sistem de irigații bine pus la punct agricultorii vor suferi foarte mult.
Petre Daea trebuie să facă tot posibilul pentru a repune agricultura în centrul PNRR-ului și PSD va face tot ce-i stă în putință pentru renegocierea acestuia. Ministrul Daea va avea tot sprijinul parlamentar de care are nevoie și sper ca împreună să rezolvăm cât mai multe priorități ale agriculturii românești.
Mult succes!