
Unul din cei mai vizibili deputați călărășeni, deputatul PSD Călărași Dumitru Coarnă anunță de la tribuna partidului, de la care a pășit în politică că înțelege să părăsească cu demnitate partidul și să facă pasul în spate pentru a rămâne independent.
Deși ,,executat” de PSD Călărași prin excludere, Dumitru Coarnă rămâne la aceleași idei și principii. Coarnă recunoaște că a fost propulsat la Călărași de Vasile Iliuță, de care rămâne alături cu sufletul. Deputatul nu va ataca decizia de a fi exclus pe principiul că dragoste cu forța nu se poate. Decizia centrală nu a fost comunicată în scris deputatului Coarnă la data de 7 aprilie a.c., când a fost prezent în conferința de presă a PSD Călărași.