
Alături de mulți parlementari, senator Daniela Mihai susține propunerea deputatei Elisabeta Lipa, inițiator, de a marca anul 2026 cu numele Nadiei Comăneci, zeița română de la Montreal.
”Pe 18 iulie 2026, se împlinesc 50 de ani de când Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului mondial, prin primirea punctajului de 10 la o ediţie a Jocurilor Olimpice, fiind prima gimnastă care a primit un zece perfect (compus din 7 note de 10), care a dat afişajele electronice peste cap şi a stabilit un record absolut, provocând confuzie şi uimire, dar mai ales o bucurie imensă. Momentul de la Montreal a adus o schimbare a modului în care a fost percepută gimnastica, existând şi elemente din gimnastică ce îi poartă numele în codul de punctaj al Federaţiei lntemaţionale de Gimnastică (FIG): „Săritura Comăneci” şi „Coborârea Comăneci”, Tot în anul 2026, pe data de 12 noiembrie, Nadia Comăneci împlineşte 65 de ani. De asemenea, anul viitor va fi lansat şi un documentar dedicat perfomanţei istorice de la Montreal.
Numită şi „zeiţa de la Montreal” sau „Perfect Nadia”, Nadia Comăneci este cea mai titrată gimnastă a României, perfomanţele sale extraordinare ducând la o recunoaştere a numelui său pe tot mapamondul. Numele său este sinonim cu perfecţiunea, crez pe care l-a promovat de-a lungul întregii sale cariere. De-a lungul carierei sale, a continuat să cucerească titluri naţionale şi intemaţionale şi să aibă evoluţii remarcabile, apreciate pe plan global. Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competiţională în anul 1984, cu un palmares remarcabil de 25 de medalii obţinute la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur. În 1976 a fost desemnată Personalitatea Sportivă a Anului de către BBC şi „Sportiva Anului” de către Associated Press”, se susține în cadrul expunerii de motive a proiectului.