
Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, a vizitat Centrul medical de nefrologie și dializă Diaverum Călărași, alături de prefectul județului Călărași, Laurențiu State și de managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Florentina Stamate.
În cadrul vizitei, au fost prezentate activitatea Diaverum la nivel internațional și național, precum și serviciile oferite pacienților în cadrul centrului din Călărași.
Au fost evidențiate standardele ridicate de siguranță și calitate, de la utilizarea materialelor de unică folosință și managementul deșeurilor, până la sistemele de tratare a apei utilizate în procesul de dializă.
Pacienții centrului Diaverum Călărași beneficiază și de inițiative dezvoltate la nivel local, precum utilizarea pedalierelor în timpul ședințelor de dializă și activități recreative.
Vizita a evidențiat importanța colaborării instituționale pentru menținerea unor servicii medicale de calitate, în beneficiul cetățenilor județului Călărași.